Am fost medic somer... sau cum am devenit jurnalist!

Am fost medic somer!                                                                           

Conceptul de medic-şomer pare rupt dintr-un scenariu suprarealist, dar nu, din păcate este o experienţă pe care o trăiesc de peste 7 luni.

Din toate categoriile de şomeri, medicii sunt cei mai rari, dar şi cei mai fragili prin postura extrem de ingrată şi cel mai greu de reintegrat într-o societate care nu îi protejează prin nici un for.

Acţiunea se petrece în zilele noastre, în plin proces de aderare, undeva într-o unitate militară…

După ani buni de muncă, examene şi concursuri, ţi se dă o hotărâre de desfiinţare a postului şi, culmea ironiei eşti obligat să semnezi o hârtie prin care ceri să fi dat afară! O hârtie stupidă dar acoperitoare, evident pentru sistemul care te rejectă.

Colegii de până mai ieri nici nu te mai văd, unii sunt chiar ostili, plini de resentimente ce-şi găsesc acum momentul să răbufneasă. Eşti privit pe furiş, peste umăr, auzi şuşoteli la fiecare colţ.

De fapt nimănui nu-i pasă, nimeni nu regretă! Si de aici începe Golgota!

Cand ai de urcat Golgota...

Când păşeşti pentru prima dată în Agenţia Teritorială de Ocupare a Fortelor de Muncă, te simţi stingher si ridicol! Iţi aştepţi rândul în faţa unei uşi, cu dosarul plin de hârtii şi diplome şi ascunzi, de privirea celorlalţi, tocmai pe cea de medic. E prea dureros, jenant şi la urma urmei de necrezut. Oamenii au convingerea că medicii sunt deasupra problemelor, că totul pe lumea asta este făcut ca lor, medicilor să le meargă bine. De aici şi respectul, dar şi invidia.

Ajuns în biroul cu pricina, în timp ce funţionarul întocmeşte carnetul de şomer prin care te înregimentează în rândul celor păcăliţi de soartă, întrebi timid dacă au ceva de muncă. Ești scanat, privit ca un criminal în serie, apoi ți spune direct:
- Va fi greu, avem puţine oferte pentru medici!
Dar sunt încă la începutul someriei şi mai cred în oameni, în societate şi în mine.

Vine apoi data la care ridici indemnizaţia de şomaj. La poştă înveţi umilinţa: trăieşti cu impresia că ţi se dă de pomană. Când iei banii, nu ştii ce să faci, să râzi sau să plângi? Sunt 308 lei pentru o lună. Cu capul plecat te duci direct la chioşcul de ziare să le cumperi pe cele cu anunţuri. Incepe o nouă etapă: încercuieşti, suni, programezi interviuri, trimiţi CV-ul pe net. In primă fază, doar la cei din branşă ca să zic aşa, firmele care caută reprezentanţi medicali şi agenţi de vânzări. Dacă din fericire eşti chemat la un interviu, atunci in mod sigur nu eşti candidatul ideal pentru că nu ai experienţă în domeniul lor! Nimeni nu pare dispus să-ţi acorde încrederea. Si trec zile, trec săptămâni. La fiecare interviu te duci zburând cu toată convingerea că vei reuşi, însă... “nu corespunzi profilului”.

- Si cam ce-i lipseşte profilului? intreb!

- Nu ştiu, răspunde duduia, atât am fost abilitată să vă comunic!

E clipa în care cedezi şi disperarea te învăluie perfidă; parcă nu mai ai scăpare, cercuri de metal se strâng în jurul tău şi nu te poţi elibera. Eşti îngrozit şi singur. Firesc, te cuprinde revolta de atâta nepăsare şi te consideri îndreptăţit să ceri socoteală celor ce-ar trebui să fie preocupaţi de soarta ta. Colegiul Medicilor, unde ai cotizat o viaţă, ridică neputincios din umeri şi te aruncă în curtea Ministerului Sănătăţii. Aici, după ce te prezinţi ca fiind medic-şomer, de i se taie respiraţia doamnei de la resurse umane, eşti pasat înapoi la Colegiu şi iar la Minister. Ei, cei de la Ministerul Sanatatii au gasit soluţia:
- Cautaţi-vă singură! Si aveti de dat concurs, sa stiti!

Si iată cum, după ce statul român a investit în pregătirea ta profesionala 6 ani de facultate, anii de stagiu şi specializare, îşi poate permite cu atâta uşurinţă să renunţe la tine.

Ce să mai vorbim de lipsa unui program special pentru medici şomeri, de reorientare, la nivelul Centrului de perfectionare al medicilor, unde prin cursuri gratuite de genul celor de acupuctură, echografie, medicina muncii, să i se permită medicului aflat în dificultate, şi nu din vina lui, să depaşească momentul de criză. In lipsa unor astfel de iniţiative nu-ţi rămâne altceva decât să apelezi la Agentia de şomaj, unde cursurile sunt departe de nivelul unui medic: bucătari, ospătari, cofură-frizerie, zidari şi în cel mai fericit caz , operator PC şi inspector resurse umane.

Medic la reprofilare: coafeza, frizer, ospatar sau...zidar?!

Se intampla minunea si ai sansa sa "apuci" cursul de inspector de resurse umane! Ajuns in randul celor care asteapta o minune din reprofilare, eşti iar pus sub lupă, analizat şi bineînţeles privit cu suspiciune:

- In nici o serie de şomeri n-am avut medici! Absolvenţi de studii superioare da, dar medici…imi comunica mirat profu!

- Ei bine, iată-mă-s, sunt eu! - raspund lejer, ca si cand nimic rau nu mi s-a intamplat. Stiu ca sunt privita ca un dinozaur care ameninta omenirea si trebuie sa gasesc resurse sa infrunt faptul ca sunt privita ca o cidatenie!

Tot aici, la cursul cu pricina,  într-un amalgam de oameni şi caractere, de valori cu nonvalori, poţi avea surpriza ca o fetişcană care până de curând a lucrat “la negru” la o fabrică dubioasă de biscuiţi şi bomboane unde lipea etichete cu termene false de garanţie să te tutuiască şi inocentă, să se mire de ce n-ai ales cursul de manichiură-coafură. Păi chiar aşa, doar am făcut prin anul IV şi chirurgie şi igienă muncii! Zâmbeşti indulgent, ea n-are nici o vină -  şi încerci să te concentrezi asupra cursului. Notiţele, întrebările profesorului, extraordinar de competent şi de dăruit de altfel, te readuc în atmosfera din facultate şi asta îţi dă un sentiment de bine, de foarte mult bine.

Dar dacă eşti medic-şomer şi mamă a doi copii, unicul întreţinător al familiei, iar venitul este o pensie alimentara?

Nu se poate descrie în cuvinte tumultul sentimentelor ce le trăieşte o mamă, singura, şomer! Când eşti unicul părinte, răspunderea este atât de mare încât ai impresia că duci Pamântul pe umerii tăi!

Dacă eşti mamă şomer îţi este dureros de greu să auzi la întoacerea acasă întrebarea pusă cu sufletul la gură:
- Ai gasit serviciu mama? Si incerci să nu faci caz de eşecul acelei zile, controlezi temele, le dai de mâncare şi intri usor în lumea lor ca ei să poată adormi cu gândurile potrivite copilăriei. Nu ar fi drept să le tranferi din povara pe care o ai tu de dus. Si Doamne, cât ai vrea să să nu mai existe în rugăciunea de seară a celei mici acel “Ajut-o pe mama să aiba serviciu!” E prea mult pentru cei 6 ani ai ei, dar şi pentru sufletul tău chinuit şi lacrimile curg fierbinţi, asunse de întuneric. Te cuprinde o furie neputincioasă, e o furtună şi un clocot in sufletul tău de mamă că nu poţi face ceva pentru ca liniştea să se aştearnă iar în casa ta şi copiii să-ţi adoarmă liniştiţi. Acum e momentul tău de taină cu Dumnezeu.

…Ce-ţi mai rămâne de făcut? Să te ridici după ce cazi, să speri, să cauţi, să nu renunţi, să crezi că ceva bun ţi se poate întâmpla şi ţie şi, că într-o zi îţi vei salva barca aflată în derivă, putând să-ţi croieşti iarăşi drumul, cu toate pânzele sus!

*****
Au trecut de atunci aproape 10 ani de cand sunt jurnalist.  Ani  in care am lucrat cu bucurie, cu pasiune, ani in care nu am simit ca am serviciu, ci doar pasiuni si proiecte. Ani in care cu foarte mici exceptii, nu am mers, am zburat! Masterul in Jurnalism a fost o incantare si in toti acesti ani in noua mea lume care m-a primit cu bratele dechise am intalnit oameni minunati pe care si acum ii am alaturi.
Si apartin acestei lumi cu totul, asa cum ncicodata nu m-am regasit in lumea medicala!