Pentru ca tot umbla tot felul de indemnuri la bunatate, acum in prag de
Craciun, la cum sa nu pierdem startul si sa fim primii mai buni, cei mai buni
chiar, cu copiii nevoiasi mai ales, sau foarte nevoiasi (??), ca si
aici exista un clasament (!!!!), ma gandesc la ceva mai putin discutat: copiii
orfani de iubirea parintilor! Copiii care nu au fost, teoretic, niciodata
abandonati!
Si vin sa spun, ca sunt la fel de orfani ca si cei din casele de
copii.
Si cand vad ca pe retele de socializare umbla indemnul sa infiem ursi, de
parca cu copiii am terminat si nu mai e nici unul de infiat, zic ca subiectul
meu este chiar decent.
...exista copii orfani chiar daca parintii nu i-au abandonat niciodata!
Au crescut cu parinti, au mancat mancare facuta de o mama, au avut si au si
un tata...
S-au jucat cu copiii in fata blocului, au avut casa, au avut un
certificat de nastere cu ambii parinti si o adresa in buletin mai
apoi...parintii lor zic ca i-au iubit. si ca ii iubesc.
Parintii lor mai pot spune ca i-au ajutat pe acesti copii ai lor. Si
ca inca o mai fac...
Adevarul insa e ca ei nu au fost capabili sa isi iubeasca copiii si
incapabili sa ii ocroteasca.
Si ce e cel mai rau este ca la un anumit moment dat i-au imbrancit de pe
marginea prapastiei; ca i-au lasat sa se
descurce singuri, ca i-au oprit sa isi urmeze visul, sau i-au impins in
lumea desantata a adultilor; au facut greseli care nu se fac din iubire de
copii!
Cand copiii au crescut si sunt oameni in toata firea, parintii uita sa isi
recunoasca vina; nu si-o recunosc nici macar lor insasi si uita sa isi
ceara iertare copiilor lor, vaduviti de copilarie.
In fata marturisirilor unei iubiri ciudate si egoiste s-ar sparge oglinda
si Cerul ar porni furtuna!
Si in fond trebuie sa stim ca exista si parinti incapabili de iubire. Chiar
daca si-au tinut copiii pe langa ei. Chiar daca fac caz de dragostea lor. Cu
parintii care fac caz, care isi striga ca la balci dragostea, fiti banuitori,
nu toti parintii isi iubesc copiii!
Scenariu:
un tata indolent, din mucava, nepasator si absent.
mama - egoista, atenta la ritmul propriei vieti. Din trufie doar se bate cu
pumnul in piept tipandu-si iubirea de copii. Si nu pentru ca iubirea aia si
exista, ci pentru ca stie ca facand un martiriu din orice gest pe care o alta
mama firesc il face trecandu-l sub tacere, atrage atentia si aduna laude.
Prin copilul sau se urca singura pe un piedestal pe care nu are ce cauta !
Exista oameni, care nu se stie de ce, vor la un moment dat un copil!
Ca asa stiu ei ca trebuie, ca vor sa aiba garantia zilei de maine casniciei lor schioape, fac
copii, ipoteca lor pe casnicie! Le pare
mai trainica asa. Si zidesc copilul in fundatia unui mariaj defect si care
scartie. Asa, ca in balada aia tampita a lui Manole, mesterul de biserici, isi
sacrifica ei copilul.
De ce numai pe unul daca au mai multi, asta doar mintea lor ingusta si care
functioneaza dupa reguli cretine stie...
Daca Dumnezeu nu doarme si intamplator il vede pe copilul ala cand e zidit,
cu tarana in gura, sufocat de proprii parinti, il ia sub aripa de inger si ii
salveaza sufletul de nemernicia unor adulti diformi. Dar sunt multi copii
chinuiti si EL nu ii vede pe toti. Ca doar nu are privire stroboscopica si
Sfintii responsabili cu Raportul de pe Pamant , ’or mai trage si ei chiulul, ’or
mai avea si ei sarbatorile lor si daca mai fac si cate-o punte ca sa prinda un
liber de miercuri pana luni…
Copiii salvati de aripi de inger sunt norocosi. Iar parintii lor,
orfani de suflet si minte, ar trebui sa le cada in genunchi.
Nu ca ar fi si iertati...
Asadar,cum niciodata nu putem fi siguri ca intr-un cuplu care ne zambeste
exista si dragoste, la fel e si cu parintii si dragostea lor. Nu intodeauna
copiii cu parinti sunt si iubiti. Si ei sunt orfani de iubirea lor, a
parintilor... copiii cu parinti stupizi...fiti atenti la ei, la acei copii, la
ochii lor tristi, sau privind in gol; ceva le va trada strigatul inabusit...poate
daca am fi mai atenti si noi, la noi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu