Povești pentru Ursuleț

Intr-o zi de toamna, somnoroasa si sâcâită, e vremea povestilor!

Povestile care ne dezvaluie, care ne povestesc sufletul si dragostea si care, ne aduc aproape.

Pentru ca Povestile nu au hotare, la fel ca si cutezarea. 
Si eu cutez!

Fata nascuta vineri, odata cu zorii!

Am cunoscut o fata… se nascuse intr-o vineri, odata cu zorii. Ciudat este ca, amintirile ei frumoase din copilarie, incap intr-o batista…

Mica fiind, uimea lumea cu niste ochi mari care priveau curiosi… din cauza lor, a ochilor, a ajuns sa fie luata intr-o zi de pe strada si dusa intr-un studio.

Asa a aparut la cinema, intr-un film de scurt metraj, pentru ca apoi lumea sa intoarca capul si mai abitir dupa micuta bruneta de langa Sala Palatului.

Locuia intr-un bloc vechi, cu cateva familii de evrei, intr-o camaruta.

Cand parintii plecau la serviciu, ramanea singura, cu un maldar de discuri si un pick-up. Asculta muzica si povesti.

A avut putini copii cu care sa se joace si chiar si asa, mica, nu i-a placut cleventeala si carcoteala fetelor. Dar cel mai mult nu i- placut faptul ca erau tradatoare. Tradatoare de prietenii…Poate de atunci sa fi invatat ea sa nu creada in prieteni decat prin exceptii.

La cativa pasi de casa ei din blocul interbelic, cu usi grele din fier lucrat ca o dantela,  era cel mai ravnit magazin pentru copii.

Veneau cand si cand jucarii frumoase, dar scumpe. Intr-o zi a putut sa isi aleaga dintr-un cos foarte mare o papusa de teatru. Erau acolo toate personajele din povestile pe care le ascultase.. dar dintre toate, nu a avut voie sa isi aleaga decat o singura papusa. Si si-a ales: Printul!

Iesea afara sa se joace cu Printul si erau fetite care il cereau cu imprumut. Dar nu l-a dat niciodata.

Se incrunta, strangea gura de atata vointa si scutura din buclele negre spunand cu ochii: NU!

Si Printul a ramas doar al ei.

Mai apoi, dupa niste ani, nu a stiut cum de s-a ratacit Printul si cum de nu l-a mai avut…

Pana pe la 5 ani, cu papusa Ileana, o frumusete venita parca de pe alta lume, sau cu rolele  luate tot de la acelasi magazine, orice plimbare spre Calea Victoriei era alaturi de tatal sau. In ritualul lor era si popasul la un mic birt unde tatal bea o vodka in timp ce ea era rasfata celui de dupa tejghea.

Ii stia preferinta si mereu ii dadea un pahar mare cu sirop de visine cu multa spuma.Era tratata ca o printesa si se simtea atat de importanta, chit daca nasul se lipea de tejgheaua peste care nu trecea cu mult.

De fiecare data trebuia ca popasul lor sa ramana un secret si nimeni sa nu il afle. Si era atat de mandra de faptul ca se putea ca un om atat de mare sa aibe incredere in ea…

Intr-o seara parintii ei au iesit din casa intr-un iures, abia apucand sa o lase la Baba Waisman.

Batrana doamna avea o camera mare, cu un pat de mijloc si o masuta pe care fata  a zarit o cutie.

S-a apropiat si a privit-o curioasa. O cutie din plastic, iar inauntru niste palmieri si maimute.

A ridicat ochii mari catre Baba Waisman nesperand la nimic. Si totusi, batrana care mereu fusese atat de uricioasa cu ea, ii intinse cutia.

A luat-o, dar nu stia ce sa faca cu ea. Baba Waisman a luat cutia, a frecat-o de patura de pe pat, si i-a intins-o iar: acum maimutele erau suite in palmieri! Asa s-a jucat mai toata seara pana a adormit in patul acelei straine ciudate.

Baia pe care o foloseau toti cei care locuiau in acel apartament era langa camera Babei Waisman si nu ii placea sa fie deranjata.

De fiecare data batrana bombanea si facea tot felul de mici rautati, doar-doar nu se mai foieste lumea la baia de langa ea. 

La fel de mult nu ii placea nici fetei ca nu are baia ei. De cate ori o ducea mama sa faca baie avea impresia ca e intr-un loc strain, care nu ii apartine.

Nu dupa multa vreme de la acea seara, cand a innoptat la batrana cusurgioaca, in camera destul de mica in care locuia cu parintii, a aparut si un nou nascut. Si dupa cateva luni s-au mutat.

Pe langa acel pick up, care atunci cand se inchidea era ca o mica valijoara, a mai iubit mult bicicleta si magnetofonul ce le-a avut prin clasele primare. In afara de hrana, ceva haine incropite mai mereu de catre mama ei si acoperisul casei, pick-pul, bicicleta si magnetofonul au fost bucuriile copilariei ei. Si libertatea de a citi. Si cartile care au fost cu ea, in biblioteca din fata patului sau. Nu a vazut lumea, nu a calatorit, desi mereu si-a imaginat asta.

Ii placea vacanta de vara pana la un moment dat, cand devenea deja prea lunga, fara intamplari. Nu pleca niciunde, doar joaca de afara cu copiii...

I se facea dor de scoala, de lectii, de teme si se apuca de citit si de scris rezumate, invelind caietul in hartia indigo, lipind eticheta pe care isi scria numele…

…si apoi se apuca de scris.

Cand citea era deja o vraja. Se ducea in camera ei si lumea toata i se deschidea odata cu primele pagini citite.

La 6 ani a vrut la scoala. Dar au respins-o de la cabinetul medical pentru ca era prea mica! Li se parea firava.

La sfarsitul acelui an scolar, cand ceilalti copii mai norocosi veneau cu premiile si coronitele pe cap, a stat sa ii priveasca din scara blocului si a plans cu disperare.

A intrat in clasa I in acea toamna si s-a razbunat: a luat mereu coronita si premiu.

Mai apoi, a luat toate tresele, toate snururile si toate insignele. Cand trebuia sa plece la scoala in tinuta de pionier avea exact apucaturile unui veteran de razboi: cravata cu tricolorul si-o trecea prin inel aranjand-o cu multa atentie si importanta.

Apoi isi punea tresele, galbene si albastre, ce abia mai aveau loc pe epoleti. Urmau snururile: rosu, al comandantului de grupa, alb, al sanitarului, galben al comandantului de detasament si toate insignele posibile de se facea bluza alba ca o platosa… de la umeri si pana spre centura fustei plisate, bluza alba era numai insigne. Dintre toate acestea insa, cea mai ravnita fusese cea care se dadea pentru merite deosebite la literatura. Era o insigna atat de frumoasa. A muncit mult pentru ea, dar a avut-o si pe aceea. Inainte de a pleca din casa isi tragea bine cirapii albi trei sferturi si isi aranja coditele impletite si legate cu funde albe pe langa bereta alba cu stema.

A venit vremea sa faca la scoala si gospodaria. A invatat sa gateasca, dar si sa coasa. A vazut la fetele mai mari cum brodau. A vrut si ea. Si iar nu a avut voie pentru ca era prea mica! Iar s-a incruntat, iar si-a tuguiat buzele incrancenata si s-a dus acasa. A cerut ac si ata si o panza. Si-a scos modele si a inceput sa coasa dupa cum vazuse. La urmatoarea ora s-a dus la doamna de lucru si i-a aratat ce a cusut. Din ziua aceea a avut voie sa coasa. Si toate lucrusoarele pe care le facea, rochite, sortulete sau trusouri pentru nou nascuti si le vedea in vitrina unui magazin din centrul orasului. Se vindeau atat de repede lucrurile facute de ea! Si era foare mandra. Se ducea uneori sa le vada. Isi lipea nasul de geam si privea la ce facuse. Toate aveau un pret bun si banii intrau in fondul scolii…

Stia sa cante bine si frumos. Stia sa cante pe mai multe voci chiar. Si era mereu pusa la mijloc, intre voci, pentru ca avea ureche muzicala si putea pastra tonul.

Stia sa deseneze si sa picteze, stia sa danseze, era ambitioasa si orice isi propunea sa faca, facea!

Nimeni de acasa insa nu parea sa remarce asta. Venea de la scoala si din prag de usa ii spunea bucuroasa mamei ce mai reusise la scoala..Mama care invariabil era in bucatarie si care, abia daca se uita la ea, de frica ca i se arde snitelul sau friganeaua. Cand ridica ochii catre ea, privirea era atat de plata... si mai era si gestul acela sec, de ridicare din umeri… Fata astepta cateva clipe cu ochii rugatori, dar nici o bucurie nu parea sa ii aduca mamei ceea ce facea ea… Si  intra in lumea ei. Pentru ca stia si sa viseze. Astfel incat tot mai putin din lumea celor mari sa o atinga.

Asa ca, in anii de liceu daca tot nu a avut voie sa plece nicaieri, vara de vara, pe balcon, broda si visa.

Toata lenjeria casei era brodata cu monograme, cu flori de liliac, lacramioare, maci sau crizanteme… si in toate intrau visele ei. Visa la ce isi dorea sa fie cand va fi mare si indragostita. Visa la Printul pe care mica fiind, si-l alesese din cosul cu papusi de poveste si cu care se jucase.

Pe Print l-a cautat imediat dupa ce a terminat liceul. Si a plecat in cautarea lui prin tot felul de drumuri: intortcheate si grele; drumuri anevoioase, istovitoare, cu tot felul de capcane…  Nimic nu mai semana cu visele ei, iar drumurile pe care apucase se transformau intr-un labirint intunecos… Si nimeni nu semana cu Printul!

Ca sa iasa din labirint trebuia sa il gaseasca . Ca sa il gaseasca trebuia sa stie sa il recunoasca!

Ani multi a pribegit. A dat peste Negru Imparat, peste Muma Padurii, peste Balaurul cu sapte capete, peste Capcaun…a intrat in mai toate povestile cautandu-si Printul. A ramas captiva peste 10 ani la Capcaun si cu Muma Padurilor, inchisa intr-o colivie de unde nu se mai vedea nici cerul, nici zarea, nici rasaritul. A rupt insa lanturile si a fugit si de acolo..Si iar l-a cautat.

Intr-o buna zi l-a zarit. Si inima i-a tresarit. A mai avut de asteptat o vreme. Nici mult, dar nici putin…

Putin, cat sa nu conteze si atat de mult, cat sa intre in povestea Frumoasei Adormite. Asta  pana cand Printul si-a luat inima in dinti si a adus-o la viata.

Sarutul lor, imi spune ea, e un Univers. Si ca inima Printului e o vioara care stie sa ii vrajeasca sufletul!

Fata care s-a nascut intr-o vineri, odata cu zorii, si ale carei amintiri frumoase incap intr-o batista isi traieste astazi Povestea.

Si reface drumul care trebuia sa ii fie si drept, si clar si bun, acela care trebuia sa o duca atatia ani in urma la Printul ei..

A ratacit drumul, nu l-a cunoscut, nu a stiut pe unde sa o ia, cine stie?! Acum nici macar nu mai conteaza. Soarele si luna, rasar in ochii lui!